La Căuşeni oamenii şi animalele se scaldă împreună. Avînd suprafaţa de peste 3 hectare şi, aparent, un aspect atrăgător, totuşi iazul de la Ciocana mai rămîne încă a fi locul unic de distracţie pentru copii din sectorul Căuşeni-Vechi, dar şi de alimentaţie cu apă a celor mai diverse tipuri de animale. De mai bine de 2 ani acest bazin a fost redat în arendă unor persoane, ce afirmă că şi-ar dori totuşi o altă situaţie, dar din circumstanţe temeinice aceştia nu au reuşit să realizeze cele propuse. Marţi la amiază, iazul din sectorul Ciocana era aglomerat - pe de o parte a bazinuliui acvatic se scăldau gîştile, raţele şi chiar vitele... de cealaltă parte oamenii profitau de căldura verii, sărind în apă. Cei care vin să-şi adape vacile şi caprele aici susţin că nu au alt loc pentru adăpare, mai mult decît atît localnicii cred că animalele nu încurcă scăldatului. Iazul este solicitat inclusiv de pescari care îşi doresc să se odihnească, savurînd plăcerea de a pescui, chiar dacă acesta ar putea să îi coste exact ca la magazin. Iazul din marginea oraşului Căuşeni este temei de ceartă între locuitorii oraşului şi arendaşii acestuia. Arendaşii afirmă că şi-ar dori schimbarea situaţiei, dar din circumstanţe temeinice nu au reuşit realizarea celor propuse. Cu toate acestea medicii de la Centrul de Sănătate Publică Căuşeni afirmă că iazul din sectorul Ciocana nu are autorizaţie pentru scăldat, iar apa din bazin conţine bacterii care sunt periculopase sănătăţii. Bazinul acvatic din sectorul Ciocana se întinde pe o suprafaţă de peste 3 hectare.